Cu tesla-n coaie…

Românii s-au născut Învăţaţi, iar dacă nu-s Învăţaţi oricum se pricep la toate. De la fotbal la politică sau de la literatură la maşini, românii sunt În stare să desfacă firul În patru pentru a desfiinţa sau a susţine orice acţiune a unei persoane. Asta e, iubim să ne dăm cu părerea despre lucruri de

Tu şi eu… şi-o lume virtuală

Jurnal din viitor XIV Becul din mijlocul tavanului mă sfidează constant. „Crezi ca dacă te stingi sistematic Îmi ştergi gândurile?”, Îl Întreb pe un ton zeflemitor. După laptele fierbinte Îndulcit cu linguri industriale pline cu miere, nici măcar agitaţia unui ţânţar nu mă mai poate enerva. Şi oricum, de unde ţânţar În mijlocul iernii? Printr-o

Azi am plâns…

Am plâns pentru că avem bătrâni cerşetori care trăiesc În suflet cu o dramă, iar noi mergem În cluburi şi cheltuim milioane În câteva ore… Azi am plâns pentru că viitorul ţării moare de foame, iar noi schimbăm borduri… Azi am plâns pentru că avem bolnavi pe care nu-i tratăm din lipsa banilor, iar noi

Mi-aş dori tare mult să…

mă afund În pat şi să mă ascund sub o pătură moale. Doar două degete să părăsească aşternutul şi să se aşeze pe butoanele telecomenzii. La televizor să ruleze un film siropos la al cărui final să plâng, atunci când Îndrăgostiţii Îşi cer iertare şi se Îmbrăţişează. Pe noptieră să zacă un pliculeţ de ceai