Author: InnOcente

De la o cârpă de bucătărie la una de şters pe jos

Jurnal din viitor VII (povestioara imaginară)

În urmă cu ceva vreme am fost ridicată de pe raftul din supermarket şi pusă Într-un coş de cumpărături alături de multe alte mărunţişuri. Nu ştiu exact cum să definesc starea care mă cuprinsese atunci. Era un sentiment de bucurie amestecat cu stropi de teamă şi neÎncredere. Pe de o parte eram bucuroasă pentru că părăseam acel loc aglomerat, dar rece, iar pe de cealaltă parte era frica de necunoscut şi teama de a nu-mi putea face treaba corect.

Odată cu trecerea timpului am constatat că viaţa mea de cârpă de bucătărie se derula Într-un ritm normal. Stăteam la loc de cinste, agăţată de cuiul de deasupra chiuvetei. Eram folosită numai la lucruri delicate, până Într-o bună zi În care o mână plină de grăsime s-a şters nemilos pe ţesătura mea imaculată. De atunci zilele au devenit din ce În ce mai… jegoase. Zilnic degete pline de sos tomat de peşte, grăsime de la cartofii prăjiţi sau muştar se ştergeau pe mine.

După scurt timp am ajuns să şterg resturile de pe masa, iar “casa” mea s-a mutat Într-un colţ, pe jos, alături de sticle cu ulei, oţei şi cutii cu detergent şi sare. În acel moment am simţit cum frica Începe să mă cuprindă. Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea ajunge o simplă cârpă de şters pe jos. Zilnic priveam nostalgică agăţătoarea goală de deasupra chiuvetei. Îmi vroiam atât de mult locul de cinste Înapoi, Însă ceea ce am făcut a fost doar să mă resemnez.

Într-o zi fosta mea “casă” a fost ocupată de o altă cârpă de bucătărie. Ochii mei priveau revoltaţi la frumuseţea ei. Acela era locul meu şi nu era deloc corect ca cineva să mi-l fure. Am Început să mă Întreb dacă nu cumva eu eram cea vinovată pentru că nu-mi făceam treaba aşa cum trebuie. Mii de Întrebări fără răspuns s-au derulat În capul meu. Mă simţeam jignită şi singură…

…

Read More