REMEMBER august 2007 :)) Nu m-am schimbat deloc! Feministe până-n mărul ascuns al lui Adam, ne declarăm Învinse În faţa oricărei perechi de pantofi . Luptăm pentru independenţă, Însă obiceiul de a merge la toaletă Însoţite de o persoană de sex feminin Încă persistă. Strigăm egalitate În faţa bărbaţilor, dar etajerele din baie ne sunt…
– cei doi vorbesc destul de rar. Oricum n-au ce să-şi mai spună, iar activitatea la birou cu siguranţă nu e subiect de novelă! – treburile casnice se Împart la doi, se Înmulţesc cu trei, se scad câte patru şi În final se lasă pentru a doua zi. Oricum amândoi petrec mai mult timp la…
Oare de ce pe etichetele hainelor colorate nu se specifică dacă acestea se decolorează la spălat şi cât de mult. Nu de alta dar acum vreo două săptămâni mi-am cumpărat o bluză corai şi un tricou verde şi tot de două săptămâni ambele zac În coşul cu rufe murdare. Şi nu că mi-ar fi lene…
Lipsa Îndemânării În bucătărie a femeii devenită peste noapte de carieră a ajuns să aibă statut de virtute. N-am conştientizat până acum că statul la cratiţa a devenit peste noapte un lucru demodat şi că acum este super-mega-extra cool să te lauzi că nu eşti În stare să fierbi două ouă sau să prăjeşti nişte…
Bărbaţii sunt cele mai oropsite fiinţe de pe planetă, bineÎnţeles asta În viziunea lor. Lamentatul cred că e sportul preferat al bărbaţilor, desigur după fotbal. Se dau loviţi ba În suflet, ba În cot, ba la cap. Nu ştiu dacă ştiţi, dar bărbaţii conduc detaşat cu un scor de 77% În topul sinucigaşilor . Sinuciderea…
Fashion = snobism, foarte mult snobism Frica de a te simţi mic şi sărac. Credeam că doar părinţii au sechele lăsate de comunism şi-şi cumpără acum bemveu de nşpe mii de euro, deşi ei stau În două camere la periferia Bucureştiului. Dar nu! Şi odraslele lor suferă de complexul sărăciei, astfel nu-mi explic de ce…
…numai asta găseşti În magazine. Dacă n-au un pic de sclipici au cu siguranţă un pic de auriu sau argintiu ori au decolteul până la buric. It’s hard to be a nonpitzi :-S
"Ştiţi de ce rochiile de mireasă sunt albe? Pentru că albul este culoarea standard la electrocasnice. " (Cugetare la Roata de Rezervă de la TVR2) Da’ ştiţi de ce costumul mirelui este negru? Pentru că negrul este culoarea standard purtată la Înmormântări. Şi pesemne trebuie să fii nebun să accepţi să mergi de bunăvoie şi…
Să dorm mai mult de 6 ore, să citesc o carte, să văd un film, să merg la cumpărături, să plătesc facturile, să ies cu prietenii, să merg la mare sau la munte, să fac sex, să vorbesc cu mama mai mult de 10 minute În drum spre muncă, să fac curat În casă, să…
Ce spune un burlac:Â Hai acum că mâine poate nu o să avem unde sau nu o să mai fim Împreună. Ce spune un Însurat: Mai bine o lăsăm pe mâine. De ce atâta grabă? Avem o viaţă Înainte!
Aşeză-te În poziţia aia, pune mâna acolo, spune-i ce-ţi place, În prealabil nu mânca aia, aia sau ailaltă, pregăteşte-ţi sufletul şi corpul şi dacă faci toate astea şi tot n-ai orgasm atunci o să-ţi ier un par În cap că eşti o proastă frigidă! Disecatul În trilioane de părticele a sexului şi implicit al orgasmului…
Cuib de viespi cu viziune feminină
REMEMBER august 2007 :)) Nu m-am schimbat deloc! Feministe până-n mărul ascuns al lui Adam, ne declarăm Învinse În faţa oricărei perechi de pantofi . Luptăm pentru independenţă, Însă obiceiul de a merge la toaletă Însoţite de o persoană de sex feminin Încă persistă. Strigăm egalitate În faţa bărbaţilor, dar etajerele din baie ne sunt…
Read More