Două ştiruţe haioase

1. Palmele femeilor adăpostesc o varietate mai mare de bacterii decât cele ale bărbaţilor, iar numărul acestor microorganisme este mult mai mare decât se credea până recent. (mediafx) Un motiv pentru care să nu săruţi mâna unei femei 2. Criza ne face viaţa mai sănătoasă. Pe timp de criză, scrie BUSINESS Magazin, oamenii tind să

FUCK OFF

Yoy ce mă papă labele să scriu despre nişte Întâmplări recente, dar nu poci. Nu poci Încă, dar Într-o zi mă fac eu mare pe alte plaiuri şi vă povestesc. Până atunci trăiască cenzura. Oare cât de grav e că atunci când mă enervez Începe să mă doară stomacul… foarte rău? :S Şi episoadele sunt

Ochi de vultur

Asta am văzut aseară la Cinema Pro. Culmea e că, deşi a Început la ora 21.30, n-am adormit. Bine, recunosc! Am avut o pungă imensă de floricele care m-a ţinut ocupată aproape tot filmul ;))  Per total filmul mi-a plăcut, deşi eu aş fi preferat ca finalul să fie altul. Cum care alt final? Uită-te

Inepţii răscoapte

*Bucureştenii se plâng foarte des că muncesc precum negroteii pe plantaţie. Se lamentează În stânga şi-n dreapta, Însă n-au curajul să Încheie socotelile cu patronul plantaţiei. Bucureştiul geme de locuri de muncă libere, aşa că ori tratezi problema, ori faci ciocul mic.trevordiy.wordpress.com * Pietoni sunt precum o bombă cu ceas atunci când sar ca potârnichile