La cumpăna dintre ani am intrat pe uşa din dos a marii familii europene şi ne-am aşezat timizi la masa lor, pe un scaun şubred aşezat În cel mai Îndepărtat colţ al blocului comunitar.

Ca să-i impresionăm ne-am pus pe noi haine de gală cu Însemnele Uniunii Europene, am cumpărat tone de artificii şi ne-am apucat de petrecut.  Şi cum o singură dată păşim pe pământ european, Capitala nu putea avea o singură petrecere de aderare la Uniunea Europeană, aşa că autorităţile noaste au avut minunata idee de a organiza două revelioane În pieţe amplasate la doar câteva sute de metri distanţă una de cealaltă. Marile petreceri organizate În pieţe Înseamnă bani aruncaţi pe scenă, strigători la microfon (cântăreţi), artificii etc., asta În condiţiile În care, din câte am văzut, noi suntem săraci lipiţi. Dar, vorba aia: „O singură dată aderăm la Uniunea Europeană”, aşa că Guvernul şi Primăria au băgat labele adânc şi fără mustrări de conştiinţă În bugetul statul, şi aşa sărăcit de labe Înfometate.

Şi pentru ce toate aceste? Pentru…
impozite şi taxe mai mari, pentru nişte euro pe care urmăm să-i primim de la UE şi pe care oricum Îi vom da Înapoi, că na, acum trebuie să cotizăm şi noi cu ceva la fondul Uniunii. Statisticile ţărilor care au aderat la UE În 2004 arată că În primul an de la aderare lucrurile nu au fost gri, ci negre: mii de firme au dat faliment, imigranţii au invadat Marea Britanie, iar În ultima vreme, mii de cetăţeni care utilizează zilnic moneda europeană dezaprobă adoptarea euro, susţinând că aceasta este responsabilă de reapariţia sau creşterea inflaţiei. În acelaşi timp s-au Înmulţit şi vocile care susţin că sistemul Uniunii Europene este pe un drum greşit, astfel că numărul euroscepticilor creşte de la o lună la alta.

Una peste alta:
Bun venit În Uniunea Europeană!

 



Comments (3)

  1. InnOcente

    În ce an am mai avut noi un revelion În Piaţa Revoluţiei şi unul În Piaţa Universităţii? Niciodată! De ce Bucureştiul e plin de luminiţe albastre? Pentru că trebuia să aderăm la Uniunea Europeană! BLEAH

  2. “De ce Bucureştiul e plin de luminiţe albastre? Pentru că trebuia să aderăm la Uniunea Europeană! BLEAH”

    Astat tine tot de noi voi tine, de romanul tipic…

    Lasa, sa evzi ce o sa se planga lumea acum, zi de zi o sa ne prezinte esca o stire cu ue :D

  3. Claudio

    Eu unul am fost la universitate sa vad cum sta treaba .. am ajuns pe la 11 si la 11:20 abia am reusit sa ies de acolo :)) .. se mai gasise si un tip mai “macho” si entuziasmat ca intra si el in randul europenilor :)) sa zica : “care impingi bai nene??” si in spatele lui erau cateva sute de oameni la fel de entuziasmati :)) .. anyway , revelionul ue : nimic altceva decat o imbulzeala “organizata” :)

Leave a Reply