„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi”

„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi” sunt două expresii care, de obicei, Îţi deschid mult mai uşor uşile din fată. Trebuie doar să poţi să le rosteşti!

Pentru cei mai mulţi bucureşteni (pentru că doar pe ei am Început să-i cunosc) „mulţumesc” şi „mă scuzaţi” sunt două expresii care nu merită rostite Într-o societate ca aceasta. Buzele lor rămân Încătuşate atunci când cineva Îi serveşte cu ceva sau atunci când, din greşeala sau nu, Îl ating (toate formele din DEX) pe cel de lângă.

Poate că mulţi dintre noi nu Înţelegem de ce trebuie să cedăm locul din autobuz unei persoane mai Învârstă sau unei mame cu copil În braţe. Totuşi facem acest sacrificiu, chiar dacă suntem obosiţi sau dacă avem bagaje grele. Numai că scârba prinde viaţă atunci când cel căruia i-am cedat locul se aşază liniştit şi Începe să privească pe geam. De abia atunci Înţelegi că nu ar fi trebuit să faci asta pentru o persoană lipsită de bun simţ pentru care cuvântul „mulţumesc” nu a intrat În vocabular. Şi cred că În următoarea zi, când o persoană ca cea de sus te va ţinti cu o privire Încruntată care-ţi transmite „Puştiule, eşti un nesimţit că stai pe locul meu” te vei gândi o fracţiune de secundă dacă să te ridici sau nu, iar În următoarea secundă Îţi vei Întoarce privirea către geam…

La metrou este Întotdeauna…

Înghesuială şi de cele mai multe ori nu reuşeşti să prinzi o bară de care să te ţii. Aşa că nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să speri ca frânele să nu fie prea bruşte, iar curbele să fie luate cu grijă. Numai că, de foarte puţine ori speranţa ta se transformă În realitate. Masa de oameni se mişcă de la dreapta la stânga, Înainte şi-napoi, iar În acest context este aproape imposibil să nu calci pe cineva pe picior sau altcineva să te calce pe tine. Şi acum ce faci? Spui mă scuzaţi sau taci ca un peşte? Te gândeşti că alte două persoane te-au călcat Înainte şi ele nu au spus nimic. Aşa că nu vrei să spargi tăcerea. La următoarea staţie jumătate din persoanele din metrou coboară, aşa că te grăbeşti să prinzi un loc În care să te poţi ţine de o bară. Te uiţi În geamul de la metrou şi-ţi aranjezi hainele. Trenul pleacă brusc şi instinctiv piciorul drept se duce În dreapta. Din nefericire piciorul tău a aterizat fix pe pantoful unei doamne de vreo 50 de ani. Îţi vine să intri În pământ de ruşine. Ridici ochii şi Îi spui „Vă rog să mă scuzaţi”. Te aştepţi să-ţi răspundă cu „Nu face nimic”. Numai că se Încruntă şi-ţi răspunde pe un ton tăios „Mai bine te uiţi pe unde calci!” şi Începe să bolborosească pe un ton nervos. Îi zâmbeşti şi-i reaminteşti că ţi-ai cerut scuze, doar că zâmbetul tău este interpretat: „Acum Îţi vine să şi râzi!!??” Şi continuă să te cicălească. Ai pleca, dar nu mai loc să te mai strecori pentru că metroul s-a reumplut. Şi atunci Îi răspunzi cu aceeaşi monedă, pe un tot extrem de greţos: „Mai bine nu vă spuneam << Vă rog să mă scuzaţi>> pentru că pur şi simplu nu meritaţi!” Scârbit te Îndrepţi spre uşa metroului şi te Întrebi „Mai are vreun rost să spunem << Vă rog să mă scuzaţi? >>”

„Mulţumesc” pentru că aţi avut răbdare să citiţi aceste rânduri şi „mă scuzaţi” dacă am ofensat pe cineva cu cele scrise mai sus.