20 de oameni aleargă disperaţi după un obiect alb şi rotund care se rostogoleşte prin iarbă, iar când ajung la el Îi dau cu piciorul. Terenul de joc este Împărţit În două părţi, iar când balonul ajunge Într-una din jumătăţi, oamenii adunaţi În jur Încep să urle ca În codru. Punctul maxim este atins atunci când balonul trece de omul care păzeşte gaura Împrejmuită cu plasă şi se opreşte În ea. În acel moment, jumătate dintre cei adunaţi se Îmbrăţişează Între ei, iar cealaltă parte Înjură, scuipă şi aruncă cu obiecte. Nici strângerea jucătorilor În faţa porţi cu mâinile pe „ce au mai scump†nu este de neglijat.
În cei peste 2.000 de ani de existenţă, fotbalul a reuşit să se impună ca sport rege pe aproape Întreg globul. Eu aş spune că această titulatură este una nemeritată. Puţin sunt cei care practică acest joc, Însă mulţi sunt cei care stau În faţa televizorului cu un pahar de bere şi a pungă de alune În faţă şi, la fiecare acţiune a unui jucător, se ridică În picioare să Înjure sau să ovaţioneze. Personal nu Înţeleg care-i farmecul. Şi În plus, să nu uităm de bătăliile care se dau Între galerii după ce una dintre echipe a câştigat.
marius
InnOcente
Arhi
InnOcente
Arhi
marius
InnOcente
Alina
doroo
InnOcente
doroo
sorin
Adrian Cristea
InnOcente
Alina
Adrian Cristea
feelbasil
InnOcente
feelbasil
danmesser
lady in red