Să nu trăim În viitor

“Nu mai vreau să fiu mare, vreau doar să fiu eu”

În jurul meu aud adesea „O să fac/merg…” Am impresia că românii trăiesc În viitor. În urmă cu o lună şi jumătate vă spuneam că doar două lucruri reuşesc să-mi răstoarne gândirea cu 180 de grade. Inevitabilul s-a produs…

Câteodată am impresia că facem prea multe lucruri care ne Îndepărtează de noi, de cine suntem. Irosim timpul pentru a-i face pe alţii fericiţi, pentru a-i schimba şi pentru a clădi iluzii. Şi mai grav este că punem prea mult suflet În lucrurile care de fapt nu au nicio importanţă.

Ce bine că nu ne citim gândurile Între noi. Dacă acest lucru ar fi posibil am fi oripilaţi de adevărurile ce zac În fiecare. Cât de manieraţi şi Îngăduitori suntem la suprafaţă şi cât de urât ne este sufletul În interior. Câte lucruri am vrea să spunem şi câte se opresc În gât, reţinute de sita moralităţii. Câte lucruri perverse am vrea să facem, dar doar puţine trec de cenzură. La bază suntem doar animale care luptă pentru „supravieţuire”.

M-am Întors de unde am plecat acum ani buni – „Ce este viaţa, ce vrea ea de la mine şi ce vreau eu de la ea?” Momentan meditez asupra unui răspuns satisfăcător.