După ce ne-au făcut cu ou şi cu oţet, susţinând că România ar fi sora săracă şi urâtă a Uniunii Europene, un raport al Comisiei Europene privitor la protecţia socială scoate la iveală că un european din şase trăieşte sub pragul sărăciei. Şi nu, În acest studiu nu sunt luate În considerare şi ţările care au aderat la marea familie europeană la Începutul acestui an, respectiv România şi Bulgaria.
De asemenea, raportul atrage atenţia că cei mai afectaţi de acest fenomen sunt copii, aşa că şi ai lor sunt privaţi de condiţii normale de viaţă şi de anumite plăceri. Mai concret, unu din cinci copii trăieşte sub umbrela marii familii europene la limita subzistenţei.
În plus, raportul arată că unu din zece europeni apţi de muncă reuşeşte (sau nu) să se Întreţină doar cu ajutorul de şomaj, iar 8% dintre muncitorii europeni, deşi angajaţi, au salarii care nu-i ridică peste pragul sărăciei.
ovidiu
Sorinqk
Darius
Groparu