Kiseleff-ul, valea plângerii

Răsar mai ceva ca ciupercile după ploaie sau mai bine zis la scurt timp după ce ProTV deschide jurnalul cu respectiva tragedie.

Băi, nu ştiu cum sunteţi voi, dar mie mi-e clar un lucru: nu-mi place să merg prin cimitir . Nu-mi plac crucile pe care stau atârnate flori de plastic sau pe jumătate ofilite şi nici candelele roşii ce Împrejmuiesc mormântul. Când intru În cimitir am senzaţia că cineva Îmi dă una peste ceafă şi-mi şopteşte la ureche "Aici o să ajungi şi tu. Nu acum, poate nici mâine, dar Într-o zi asta o să fie casa ta."

Teoretic ar trebui să fie simplu -  nu-mi place, ocolesc zona. În plus cele mai multe cimitire sunt Împrejmuite cu garduri de doi metri aşa că cei slabi de Înger, aşa ca mine, sunt scutiţi de senzaţii morbide .

Dar nu, drumul către muncă şi Înapoi spre acasă seamănă cu o plimbare prin cimitir. Arunci o privire În dreapta – ochii ţi se pironesc pe o cruce din fier forjat. Faci ochii mari şi spui că nu-i adevărat şi Întorci privirea spre stânga, unde te Întâmpină aceeaşi privelişte. Evident vorbesc de şoseaua Kiseleff care cred că bate la fund toate celelalte străz i ale Capitalei la capitolul număr de cruci pe suta de metri.

Nu Înţeleg de unde avem deprinderea asta de a pune cruci pe marginea şoselelor. În plus nu mi se pare echitabil. Un om care moare În accident de maşină are parte de două cruci- una la locul accidentului În care şi-a pierdut viaţa printre fiarele contorsionate şi una În cimitir. În acelaşi timp celor care mor pe patul de spital sau pe un şantier de construcţii li se ridică o singură cruce, În cimitir. Mă rog, astea-s detalii tehnice .

Ce contează Însă e că eu nu mă simt confortabil, psihic vorbind, ca În fiecare zi să privesc crucile şi pozele  decedaţilor lipite de copaci.

Cred că municipalitatea ar trebui să interzică amplasatul crucilor pe străzi, nu de alta, dar cum numărul accidentelor rutiere cu morţi este Îngrozitor de mare, peste câţiva ani străzile or să se transforme În adevărate cimitire.