Astăzi nu ne mai urăm clasicul „La Mulţi Ani!” ci: „Să ne auzim cu bine În UE”.

Nu-mi place deloc acest entuziasm al românilor cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană . La fel de fericiţi am fost şi când l-am dat jos pe Ceauşescu. În anii ce-au urmat căderii comunismului nu am dus-o prea bine (vorbesc aici despre cei care nu s-au băgat să fure, din principiu, de frică…). Deşi inflaţia era În floare, salariile de abia Îmboboceau. Nici acum nu o ducem prea bine, şi aici nu vorbesc despre salariul meu sau al tău, ci despre cel al căror au trecut de vârsta tinereţii. Pensionarii Îşi fac un Împrumut la bancă de 100 sau 200 de lei numai ca să pună şi ei ceva pe masa de Crăciun şi pe cea de Revelion.

Deşi autorităţile noastre au subliniat că după aderarea Românei la Uniunea Europeană nu va curge la robinet lapte şi miere, românii tind să creadă că din 1 ianuarie 2007 totul se va schimba În bine. Sunt sigură că…
marea familie europeană nu va arunca cu banii pe noi, nişte amărâţi care În 17 ani de la căderea comunismului nu au reuşit să Înţeleagă cuvântul „democraţie”.

Am prins un pic din comunism, astfel că am fost decoraţi Şoimi sau Pionieri ai Patriei; am asistat pe stradă sau În faţa televizorului la Revoluţie; am trăit pe pielea noastră perioada de tranziţie de la comunism la democraţie, parţial am Înţeles ce e democraţia, acum Întrăm În Europa(!?)… o nouă tranziţie. Toate acestea ne transformă Într-o generaţie de sacrificiu…

La Mulţi Ani!

Comments (10)

  1. HellSpawn

    Asa cum ai spus si tu, dupa caderea comunismului, nu am dus-o prea bine. Consider ca acelasi tipar poate fi aplicat, cu succes chiar, anilor ce vor urma integrarii in m.U.E.

  2. InnOcente

    Nu rămÎnem fără ţară!!! Doar că aşteptăm prea mult de la UE…

  3. HellSpawn

    U.E. nu face decat sa arunce cu niste fonduri de dezvoltare colo si colo si atat. Fonduri d-astea am mai primi noi, dar “dispareau” pe drum…

    In rest, rRomania tot rRomania ramane… nu se implica U.E. prea mult in treburile tarii.

    Regards, HellSpawn.

  4. Claudio

    Eu cred ca aderarea la U.E. va avea efecte benefice, dar intarziate .. cat de mult .. urmeaza sa vedem :)) .. doar suntem “generatia de sacrificiu” .

  5. Salut “generatia de sacrificiu”! Oare care e “idealul” (ideal -S.n. Scopul suprem spre care se Îndreaptă În mod conştient şi metodic năzuinţele şi activitatea creatoare umană În toate domeniile ei, gradul cel mai Înalt şi mai greu de ajuns al perfecţiunii Într-o direcţie. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.)
    si, ce ati sacrificat pana acum?

  6. Emma

    lol asta din “noua dreapta” :
    – UE este o structura ateista ale carei principii vin in contradictie cu religia crestina. Nu sunt acceptate in conducerea UE persoanele care impartasesc convingeri crestine si a fost eliminata din Constitutia UE orice referire la crestinism ca fundament al civilizatiei europene.

    1:Extrem de exagerat
    2:Eu stiam ca a avut loc separarea bisericii de stat(cel putin teoretic)
    3: eu personal simt in fragmentul de mai sus (si nu numai) cam multa discriminare

    As mai avea multe de comentat si carcotit la adresa “noii drepte” si totusi ca sa fiu on topic: sunt 100% de acord cu inn0cente si desi suntem “generatia de sacrificiu” mai suntem si cei care vad cum se scrie istoria si care ar avea posibilitatea sa o influenteze; dar asta depinde numai de vointa fiecaruia (stiu ca sunt un pic naiva:P)

  7. After just a quick browse, I’m really impressed![url=http://0321com1s2.awardspace.us/?www.-cartoon-network-games-.com]planetadeletras.com[/url]

Leave a Reply