Românii au dat deoparte proverbul “Să moară capra vecinului“, acum la modă e “Să moară mama, cât de grasă e capra vecinului“. Femeile se Împart În trei categorii: bunăciuni, scobitori şi vaci, iar toate la un loc sunt curve. N-o spun eu, ci puştanii cu mai mult sau mai puţin păr pe piept şi creier În carapace.
Bărbaţii prin definiţie sunt nişte fiinţe nu prea delicate, ca să nu spun hidoase, unele dintre noi au Înţeles asta, drept pentru care s-au şi reprofilat. Lăsăm deocamdată preferinţele sexuale ale femeilor şi revenim la urâţenia sexului tare… de multe ori doar În gură. Bărbaţii Îmi lasă senzaţia că se cred cele mai sexy fiinţe din Univers, părerea mea e că doar suferă de ipocrizie.
Nu ştiu dacă ar trebui să ne simţim flatate când şuncile noastre de pe burtă, fese sau mâini devin subiect de discuţie la o bere Între bărbaţi “Ai văzut-o p-aia, bă? Fă, nu mai mânca atâta că ai să plesneşti. ” Tragic este că cei care scot astfel de perle pe gură nu au nici În clin, nici În mânecă tangenţă cu vreun standard masculin al frumuseţii. Ba mai mult, nimic nu-i opreşte să facă astfel de comentarii, nici măcar faptul că acasă Îi aşteaptă soţii duble şi ca vârstă şi ca greutate faţă de cea supusă bârfei masculine.
Nu ştim cum nu le plesnim peste boturile alea, care Înfulecă zilnic din ceea ce gătim, atunci când emit asemenea judecăţi!
Unii spun că româncele ar fi neÎngrijite. Parţial de acord, câteodată mă regăsesc şi eu În postura asta, dar mai neÎngrijiţi sunt bărbaţii patriei noastre. Să fim serioşi, ne-am trezit să căutăm excepţiile Într-o mare de certitudini, ne-am trezit să căutăm femeile de şunci, când burţile multor bărbaţi se revarsă ameninţător peste pantaloni, iar tricourile nu le acoperă de la buric În jos, ne-am trezit să căutăm femeile la manichiură, când bărbaţii nu numai că nu au auzit de pilă şi forfecuţă pentru cuticule, ci nici de unghieră, ne-am trezit să vorbim de mişcare, când bărbaţii fac asta numai când se duc să cumpere bere… şi cu toate astea dormim cu voi În pat şi vă pupăm pe gură!
Denisa
rugz
danbrasov
Neamtu'
Food For Depression
nemesis
Sorin
oincul
InnOcente
Vasili
teodor
Unu