Pe lângă minusculul salariu, colegii puşi pe ceartă şi discriminările şefilor, angajatul român mai are o nemulţumire – locul În care-şi desfăşoară activitatea mai mult de 45 de ore săptămânal. Nu e de ajuns că acasă are hârtie igienică la WC, un spaţiu specializat În care poate lua masa sau ferestre mari care să-l orienteze atât În timp cât şi În spaţiu – toate acestea le vrea şi la locul de muncă.

Ieri am primit un mail de la un angajat al Vodafone Romania:

“Buna ziua,

Sunt angajat al companiei Vodafone si lucrez in sediul din Piata Charles de Gaulle. Va scriu pentru a va cere ajutorul intr-o problema extrem de delicata. Conditiile de lucru lasa mult de dorit. Oamenii se imbolnavesc din cauza instalatiei de aer conditionat si a structurii biroului (open space), aceasta fiind principala problema. Peste tot exista modificari facute de oamenii disperati: aerisiri inchise, panouri construite sau aduse etc. Ne confruntam cu o supraaglomerare, iar mirosul de canalizare este omniprezent, atit in birouri cit si la bucatarie, nu avem lumina naturala. Daca ar exista o inspectie, cu siguranta ar fi mari probleme pentru companie, dar asa ceva nu s-a facut de mult timp, desi inspectiile ar trebui sa fie anuale. Exista angajati care au plecat din aceste motive.
Consider ca, numai prin dezvaluirea catre opinia publica a acestei situatii, lucrurile s-ar putea imbunatati.
Va multumesc anticipat pentru ajutor.
”

Deşi nu lucrez la Vodafone, mă regăsesc În problema expusă de angajat. Îmi pare rău pentru tine, dar de mine mi se rupe sufletul…

Comments (6)

  1. Programare Sociala

    Oarecum paradoxal, dar spatiul incepe sa coste din ce in ce mai mult.

    Spun paradoxal, pentru ca normal ar fi ca “conglomerarile” de oameni sa se duca si sa se dezvolte in locurile libere. Dar nu, noi preferam sa ne ingramadim… :)

  2. ioana

    Si eu sunt un angajat Vodafone din aceeasi cladire si chiar mi se par aberatii plangerile de mai sus ale colegului. De mentionat ar fi ca aceasta cladire nu este a Vodafone – este inchiriata, ca administratorii cladiri sunt foarte OK si ca vin si regleaza aerul conditionat, becurile, jaluzelele… etc. Sunt foarte prompti si serviabili. Il intreb pe colegul de mai sus daca a incercat sa se edreseze celor de la Admin? Mi se pare pueril si chiar prosteste sa spui asemenea aberatii …doar pentru ca tu- probail ai acea sensibilitate la “curent” specifca romanilor de la sate…

  3. Sensibilitatea la curent este ceva real. Dacă lucrezi de puţin timp cu AC bătându-ţi În spate (pe timp de vară) este foarte probabil să nu ai probleme. Dar, de la o anumită vârstă, după ce stai foarte mult În acel aer rece, deja se simt tot felul de probleme: dureri de spate, de cap, de dinţi, etc… vei Înţelege atunci că nu sunt probleme Închipuite….

  4. Patris

    si eu lucrez la Vodafone si cred ca multi altii ar da orice sa lucreze in conditiile in care lucrez eu si alti angajati ai aceleiasi firme (me refer la AC, mobilier modern, etc…). Dar cum e firesc, intotdeauna se vor gasi nemultumiti sa se planga…
    Mie imi place locul meu de munca si sunt foarte multumita per ansamblu de tot ce inseamna Vodafone!

  5. Eu nu lucrez la VOI dar ma plang si eu de locul de munca ca sunt roman :d Oricum mereu vor fi si angajati care indiferent de conditie spun saru mana celor care le da de mancare :D

  6. La intilnire

    well… cred ca prefer oricand open space-ul celor patru pereti 2/2 izolati fonic din studioul de productie in care mi-am petrecut 70% din fiecare zi de munca a ultimilor 8 ani…

Leave a Reply