Să fii nevastă de blogger, credeţi-mă nu e lucru uşor. În jurul blogului s-au ţesut, În ultimii patru ani, zeci de scandaluri. Să-ţi vezi bărbatul că o tuleşte la calculator, În timp ce tu rămâi cu buza umflată nu e cea mai roză situaţie.
Blogul este un devorator de timp. Habar nu ai când trece vremea, când stai În faţa monitorului. Pare maşinăria perfectă pentru a te ţine la curent cu lumea Întreagă, dar te scoate din priză atunci când vine vorba de ceea ce se Întâmplă real În jurul tău, la 2 metri.
Aceşti doi metri, care, de multe ori, se transformau În infinit, ne-au adus de câteva ori şi În pragul despărţirii. “Adică, eu sunt mai puţin importantă decât blogul tău?”, “Alege: blogul sau eu!”, “Gata, scoatem netul din priză”, “Nu Înţeleg de ce trebuie să aflu eu de pe blog ce faci tu!”, sunt câteva din replicile mele folosite de-a lungul anilor.
Să fii nevastă de blooger nu e deloc raiul pe pământ. Bucuriile sau mâhnirile se bagă la cuptor ca să rămână calde, până când jumătatea va termina de expus altora experienţa prin care a trecut, produsul pe care l-a testat, frustrările care-i ciupesc neuronii. Jumătatea nu va face curat, În timp ce tu eşti la serviciu, pentru că a căutat un subiect interesant ca să Îl servească cu salată verde şi morcov ras pe post de ornament. Jumătatea va cădea lată În pat, mult după miezul nopţii, după ce va fi citit În prealabil bloggeri mărunţei.
Postul este scris după ce am răsfoit o parte dintre comentariile lăsate la Arhi pe blog, În care unele persoane, bloogeri sau nu, susţin că nu e mare brânză să scrii pe blog şi că nu poate dura mai mult de 15 minte.
sorin
newdada
Alex
newdada
newdada
tina
criserb
Mihai101
Lexis
danbrasov
InnOcente
danbrasov