Povestea unei bucăţi de plăcintă

Jurnal din viitor XII

Zguduiala puternică şi zgomotul sec produs de frecarea unor obiecte de fier au reuşi s-o trezească din somnolenţă. Ameţeala produsă de aburii fierbinţi eliberaţi de fiecare bulă de aer Îi dădea o stare de beatitudine. Cu toate acestea, ar fi vrut să fie lucidă – să ştie cine şi unde este. Uşor, uşor Îşi veni În cunoştinţă.

Zarva din jurul ei Îi confirma faptul că nu este singură. Îngrămădită de alte bucăţi identice, crezu iniţial că sunt triplete, Însă În spatele ei se Înşirau ordonat precum soldaţii, alte zeci ca ea. Ar fi vrut să se privească, să ştie cum arată, dar umbrele negre În care s-ar fi putut oglindi se foiau mult prea rapid În faţa ei.

Lângă ea, un grup de cornuleţe ce ascundeau bucăţi mari de rahat discutau aprins despre umbrele negre ce roiau În faţa lor, iar mai la stânga stăteau răsfiraţi colaci Împletiţi şi morocănoşi, care răspundeau acid oricărei Întrebări. Timidă din fire, dar curioasă până la ultimul fir de făină, pe mica plăcintă o chinuia o singură Întrebare – cum arată. Ar fi vrut să Întrebe vecinii de vitrină, dar fiecare grup purta discuţii Încinse pe marginea unui subiect, banal considera ea. Înghiţi Însă Întrebarea spinoasă şi continuă să privească În faţă.

Precum fulgerele, zeci de umbre gri şi negre, câteodată şi viu colorate, treceau prin faţa vitrinei. Din când În când, o umbră se oprea, urmând acelaşi ritual – Întindea o hârtie mică şi primea În schimb o pungă mare plină cu vecinii ei. Oare când Îi va veni şi ei rândul?

Umbrele negre ce se adunaseră În faţa vitrinei Îi lăsară posibilitatea de a se privi pentru câteva momente. Deasupra era acoperită de o crustă compactă de culoare bej-maroniu pe care se suflase un praf alb, iar la mijloc buburuze albe stăteau Încleştate Într-o cremă gălbuie. Se considera frumoasă.

Afară se lăsase Întunericul şi mica plăcintă nu mai reuşea să distingă umbrele negre, Însă se putea contempla În voie. Rând pe rând, vecinii de vitrină dispărură, fiind luaţi de umbrele negre. Câteva cornuleţe adormite zăceau Într-o tavă plină de resturi mici de aluat. Alături de ea, două ştrudele bârfeau ultimul melc cu brânză dulce ce-şi plângea iubita de caserolă, iar dedesubt zece bucăţi de sărăţele se Încurajau una pe cealaltă.

Îi era frică de singurătate, Însă, În plină noapte, lumina se stinse, iar mica plăcintă rămase În Întuneric nemaiputându-se admira…

Jurnal din viitor – recomandare – Jurnal din viitor X Jurnal din viitor VII

Jurnal din viitor V